G. M. Tamás - un interviu-eveniment
Nascut la Cluj, in 1948, G. M. Tamás a studiat filologia clasica si filosofia la universitaţile din Bucuresti si Cluj. In 1974, Tamás primeste interdicţie de publicare in Romania si se refugiaza in Ungaria. Incepand cu 1979, a predat filosofia la Facultatea de Litere din Budapesta, insa va fi concediat, peste numai doi ani, din cauza protestelor iniţiate si a textelor sale clandestine, neconforme cu vederile regimului. In 1989 a intrat in Parlamentul maghiar ca deputat al Partidului Liberal. Din 1991 este director al Institutului de Filosofie al Academiei Maghiare de Stiinţe. In 1994 abandoneaza viaţa politica, iar in 1999 iese si din Partidul Liberal.
A predat si a facut stagii de cercetare la universitaţile Columbia, Oxford, Woodrow Wilson Center, Chicago, Georgetown, Yale, Wissenschaftskolleg din Berlin, École des Hautes Études en Sciences Sociales, New School for Social Research, Collegium Budapest s.a.
Este una dintre figurile majore ale disidenţei maghiare.
G.M. Tamás, acum profesor de filosofie la Budapesta, a discutat cu Chris Harman, un autor familiarizat cu traseele stangii europene, despre situaţia din Est Europei, dupa caderea stalinismului.
5 comments:
Multumesc, dar, din pacate, uite ce se intampla cand deranjezi "establishment-ul", dai click pe link si . . . asta rezulta:
Bandwidth Limit Exceeded
The server is temporarily unable to service your request due to the site owner reaching his/her bandwidth limit. Please try again later.
Apache/1.3.41 Server at revistacultura.ro Port 80
Totusi pentru posibilii trecatori pe aici, dar si pt "baietii de servici", fac eu un pustiu de bine si postez aci cateva fragmente, in doua-trei postari. Sper ca nu-i cu suparare. Ia sa vedem, si asta vor bloca?! ; )
"http://revistacultura.ro/blog/2009/09/g-m-tamas-un-interviu-eveniment/#more-1404
"Am inceput sa-mi dau seama ce se intampla abia la sfarsitul mandatului meu in Parlament [. . .] Ce s-a intamplat pe urma n-a fost o “transformare” a economiei existente, ci o distrugere a ei; n-am reusit sa implementam capitalismul, ci o gaura neagra. Am asistat neputinciosi la parada puterii distructive a capitalismului.
Metodele erau aceleasi ca si prin alte parţi ale lumii: reducerea activitaţii interne, patronat extern, privatizare si, peste toate, politici de adormire a vigilenţei populaţiei. Economia a fost invadata de capitalul strain aflat in cautare de pieţe de consum, au fost inchise sau cumparate pe nimic fabrici intregi – insa diferenţa sta in proporţiile dezastrului. Peste tot se intampla sa fie daţi oameni afara, dar aici un intreg tipar de existenţa a fost distrus [. . .]
Cu toate astea, noi laudam triumful libertaţii, deschiderea, pluralismul, puterea fanteziei, exerciţiul placerii si toate astea. Cata usuratate… mi-e jena sa-mi amintesc."
Partea aII-a: : )) )) ))
"[. . .] Asa ca am inceput sa citesc si sa recitesc teorie si economie, sociologie si istorie, incercand sa inţeleg ce se petrece, ce e gresit in temelia gandirii noastre si sa caut o soluţie. In deriva lecturilor, am ajuns chiar in zona criticii conservatoare a liberalismului si apoi la marxism (e amuzant poate, insa literatura unor critici conservatori ai liberalismului ca Michael Oakeshott sau Leo Strauss mi-a inlesnit trecerea la marxism). Am petrecut mulţi ani citind (mai degraba decat recitind), fiindca pana atunci nu fusesem un adevarat cititor/ cunoscator al lui Marx – si m-am intors la scoala. Am incercat pe indelete si pe de-a-ntregul sa pricep caracterul fostului regim politic, si de ce tranziţia spre un alt fel de economie se facea asa cum se facea, de ce soluţiile gasite nu erau mulţumitoare nici in general nici in particular, in asa-zisul capitalism est-european.
Mi-a luat ceva timp pana sa reusesc sa exprim aceste adevaruri public si sa le articulez intr-un discurs politic coerent, sa-mi revizuiesc retorica, limbajul, vocabularul. Trecusem parca printr-o boala persistenta, urmata de o lunga convalescenţa. Dar cred ca am ajuns totusi in pragul unei noi vieţi.
[. . .]In ceea ce ma priveste, nu cred c-as mai putea sa ma intorc la tipul acela confuz de stangism libertarian pe care-l predicam in anii 1980 (6). Nu cred nici ca succesul parţial al modelului statului asistenţial al social-democraţiei poate fi reinviat, nici ca alte variante ale acestui model sunt de dorit. Nu pot sa uit nici ca 1968, cel mai recent moment revoluţionar al Europei de Vest, s-a indreptat impotriva statului asistenţial. Suntem in stare sa facem uitate toate bubele acestui model, insa, daca s-ar putea sa-l inventam din nou, ne-ar invada aceleasi probleme: etatism, conformism si autoritate a ierarhiei. Sunt o dovada de rea-credinţa criticile aduse de neoconservatori modelului asistenţial, in termenii de mai sus, dar asta nu inseamna ca varianta capitalista a statului asistenţial e mai atractiva decat alta, chiar daca in multe privinţe isi vadeste superioritatea: un model mai egalitarist, care permite existenţa unei opoziţii, a unor contra-partide – dar, desigur, un sistem de compromis. Azi nu mai avem nici macar “compromisuri”, avem numai pura si completa dominaţie a capitalului.
Nu cred ca exista mai multe versiuni de capitalism pe care sistemul sa le poata promite – chiar intr-o maniera evident mincinoasa – alegatorilor care nu deţin capital si care nu sunt protejaţi de statul imperialist. Asadar: daca te desparţi de capitalism acum, vei avea parte probabil de mai puţine iluzii decat inainte. Am fost de faţa la toate compromisurile, am vazut tot ce se putea vedea. Vechea reţeta social democratica s-a compromis in 1914, tirania stalinista a fost de fapt o tiranie capitalista, caudillismul s-a compromis atat la stanga, cat si la dreapta, New Deal, naţional-socialismul, sistemele militariste, sistemele naţionaliste, corporatismul catolic à la Seipel/ Dollfuss, sau à la Salazar, neoconservatismul – toate sunt compromisuri. Toate combinaţiile imaginabile au fost incercate, dar problemele nu si-au gasit soluţia."
Partea a III-a si finala, ufff!!
"Marxismul nu le convenea, fiindca daca-l hranesti cum trebuie, marxismul produce revoltaţi. Cercetarea marxista si stilurile de gandire aferente ei au fost asadar neutralizate – in Ungaria prin gaselniţa teoriilor „modernizatoare” de sursa weberiana si prin ofensiva estetismului, in Polonia si in Romania prin favorizarea culoarelor naţionaliste. Prin anii 1980, marxismul nu mai reprezenta decat o viziune imbraţisata de caţiva insi, „tovarasi” cu vechime, care nu se amestecasera cu noile cadre ale Partidului. Membrii partidelor socialiste din Estul Europei, insi in jur de patruzeci, cincizeci de ani, nu citisera in viaţa lor un rand din Marx. Peste tot in Europa de Est, inclusiv in Uniunea Sovietica, partidul isi pierduse pulsul ideologic. A funcţionat o vreme fara el, in gol, singura lui justificare fiind pastrarea puterii, si a cazut la prima zgalţaire mai serioasa – una banala in fond – produsa de demersurile liberalilor pentru drepturile omului si ale democraţilor naţionalisti. N-a putut sa mai faca nimic. Tot ce avea de spus partidul a fost: „Si noi vrem acelasi lucru (respectiv capitalism liberal), dar de ce atata graba?”
[. . .] Cu toate acestea, cum o mare parte dintre salariaţi si-au pierdut locurile de munca, consumul nu s-a realizat la cotele preconizate. Azi multinaţionalele isi strang catafrusele si demenajeaza. La urma urmei, tot statul a fost acela care a incercat sa faca ceva pentru imensa masa a disponibilizaţilor. Avem mai mulţi pensionari decat angajaţi cu norma intreaga in sectorul privat; standardele de viaţa au scazut, ziua de lucru a crescut, somajul s-a generalizat, oamenii au fost daţi afara cu plata pe sase luni. Mulţi fac foamea si nu sunt obisnuiţi cu asta. In Ungaria, anii 1970-1980 au fost ani de prosperitate in comparaţie cu ţarile vecine, mai ales in 1970, cand standardele de viaţa crescusera. Acum totul e la pamant.
[. . .]Pe de o parte, ii avem acum la putere pe neoconservatorii reprezentand capitalismul global si forţa lui dominanta, iar pe de alta parte, avem o miscare “naţional conservatoare” de dreapta, reprezentanta simbolica a clasei de mijloc, dar care nu-si asuma deschis acest stindard. Tensiunea e enorma, dar parametrii ei politici nu sunt facuţi transparenţi publicului.
Cetaţenii din societatea de azi nu se mai obosesc sa pastreze discret dispreţul lor pentru cei care fac munca fizica. Daca pana si asa-zisele publicaţii de centru-stanga au ajuns sa-si bata joc pe faţa de oamenii cu “mainile pline de praf”… E cam ca in anii 1920: o clasa anti-democrata, anti-muncitoreasca si violent anti-comunista, in absenţa oricarei incercari coerente de organizare a stangii socialiste."
Sa ai un weekend placut!
Multumesc frumos pentru ajutor! Problemele pe care le intampin la facultate sunt cu mult mai amenintatoare. Astazi mi-am cautat pasaportul britanic asa cum isi cauta unii pistolul sub perna...
Imi pare rau de ceea ce spui. Nu te mai necaji! Website-ul este blocat de oriunde l-ai accesa, nu doar link-ul de la tine. Costi Rogozanu a fost cel care a adus in atentie acest text vineri si presupun ca a intensificat traficul pe site-ul cu pricina. Oamenii de bine ai netului salbatic s-or fi alarmat si au intrat in actiune. Oricum, poti accesa originalul interviului (in engleza) pe un site UK, International Socialism. Si, daca te intereseaza sa mai schimbi o vorba cu oameni cu idei relativ similare, cand ai timp, viziteaza si "constantingheorghe dot blogspot dot com". Nu, nu e blogul meu! Am luat doar o scurta "vacanta, fortata" de imprejurari. Daca vrei sa mai spui cate ceva, scrie-mi pe email. Acu tre' sa plec. Ai grija si o saptamana buna!
It's me, K! : ))
Post a Comment