un mic cadou pentru doamne, domniţe şi domnişoare...
1984...
a fost un an fără anotimpuri;
zăpada a fost artificială, iar
soarele a avut dinţi de fier,
printre care răzbăteau
cântece patriotice ruginite,
sloganuri cenuşii de marketing
şi războaie reci...
ca gheaţa!
La puţin timp după aceea,
Războaiele s-au încins,
Sloganurile s-au colorat,
Corul s-a globalizat, iar
Soarele „portocaliu” a răsărit
ca să topească totul...
Chiar şi zăpada artificială!
Singurul lucru care nu s-a schimbat
rămâne lipsa anotimpurilor;
acest lucru nu trebuie să ne mire însă,
deoarece se datorează, în exclusivitate,
faptului că... s-a sfârşit istoria!
Negru imaculat: Amprentele Destinului
o mare netedă ca
o palmă de mort –
lipsit de perspective
şi cu viitorul opac…
pe mal, lângă colacul
de salvare, o ţiganca
îşi bea cafeaua instant
şi nu descifrează
Casanova din Casablanca
Tot pe loc, pe loc, pe loc
să răsară busuioc
pe-aerodromul din Maroc…
Palidă, fără culoare şi cu
elicele mâinilor făcute morişti –
Ilse spunându-i lui Rick:
Pa, dragă!
Plăceri solitare
Plictorisul unei zile ploioase:
Cerul încărcat de norii caniculei
Senzoriale aţâţă marginile pielii
Reflectată-n curcubeul de ojă…
Stăpână pe plăcerea ei –
Un grănicer stăruitor la
Frontiera foilor de ceapă dulce –
Adoarme-ntre suspine şi cearceafuri ude…
Harta căilor Domnului-Zeu
Fluturi dactilografi bat
Puncte de suspensie
Pe lampă…
Pudra de talc corectează
Faldurile nopţii pătate de
Zbârnâiturile de suferinţă
Mută, scursă pe plăselele
Fierbinţi ale tubului de neon…
Praful umezit de
Respiraţia nopţii
Mânjeşte zidul cu
Durere de rimel…
Vampir
Un liliac lila
Printre peruci zburătăcea
În fard de seară
Un stol de chicoteli istericoase
I-au prins ecoul când aterizase
Şi au fugit cu el, la potârnici în casă
Immaculate black & tabula rasa
the dawn of the blue moon eclipsed its proverbially rare deliverance… instant dashes of colour kept turning the time’s creaking dials into a painfully bright red letter day: the infinite sequence of noughts and zeros unfolding into a gray rainbow of yawning – eternity really is numbingly boring!... the time machinae rusting away in the parking lot… waiting for the anonymous deus to get behind the wheel and start shifting to its twelfth gear… it’s just like the blind man had imagined the WHOLE regaining its baleful posse of unwrought dimensions…
O piuliţă-n Univers bând apă plată... cu lămâie
eternitatea e-ternă,
aliniată-ntr-o
Alienantă linie dreaptă către...
în timpul acesta,
consumi compulsiv,
te umfli pe dinafară,
te dezumfli pe dinăuntru,
te-nvârţi în cerc,
rămânând în urma celor
care merg zâmbitori
mai departe, pe
drumuri paralele:
Salut, vecine! Salut, vecine?
E bine? E bine!
Vezi? poate că ştie
ceva ce nu ştiu eu
sau poate chiar poate
să vadă nimicul,
sau doar se preface
mai bine ca mine
sau poate că poate
să nu-şi pună atâtea
întrebări nepotrivite
unei minuscule piuliţe,
dintr-o foarte mare şi goală
maşinărie Universală
No comments:
Post a Comment