15 May 2008

apropo de al-Nakba...

http://www.hanini.org/Al-Nakbagallery.html
Al-Nakba, catastrofa poporului Palestinian, curăţat etnic de zionişti înainte şi după 15 mai 1948, când a fost creat statul Israel! Peste 750,000 de palestinieni au fost la acea dată transformaţi în refugiaţi şi obligaţi să trăiască în condiţii inumane, în tabere pentru refugiaţi organizate de ONU. Aceste tabere pentru refugiaţi ar fi trebuit să servească doar ca soluţie "temporară", până când refugiaţilor avea să li se permită reîntoarcerea acasă, potrivit Rezoluţiei ONU numărul 194 (Dreptul de reîntoarcere), al Convenţiilor de la Geneva pentru refugiaţi şi al unui număr prea mare de Legi internaţionale pentru a putea fi menţionat aici.

Acest lucru nu s-a petrecut încă deoarece, Împăratul Vespasian al zilelor noastre, cunoscut sub numele de Georgică W.(C.) Tufiş, ne arată cât este de tare la aritmetică, atunci când ne demonstrează cum 300 de milioane de americani + 7 milioane de evrei = 307 de milioane de... cowboy aleşi, cu 12000 + 200 = 12200 de focoase nucleare, pentru avizarea amatorilor de întrebări pertinente!

vezi si http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/7361036.stm , precum şi Zionismul astăzi http://news.bbc.co.uk/2/hi/events/israel_at_50/israel_today/81068.stm

INTERVENŢII

de Noam Chomsky


Este bine ştiut că adevărul nu este totuna cu realul. Orice iubitor de înţelepciune ştie că adevărul nu este o axiomă, ci doar un simplu discurs ilustrativ, ţinut de învingătorii care rescriu istoria – în vreme ce realitatea este, prin definiţie, independentă de oameni şi de interesele lor meschine. De aceea, încă din vremurile Greciei antice, adevărul a fost mereu căutat şi rămâne şi astăzi un proiect a cărui actualitate a devenit parcă şi mai acută.

Revenind aşadar la vremurile noastre şi la fluiditatea situaţiei politice din Orientul Mijlociu – zona căreia îi este dedicată majoritatea articolelor prezentate aici – dar şi la complexitatea jocului de interese (în primul rând, financiare) al lumii corporatiste în care trăim, este evident că o astfel de carte – în care este analizată moralitatea acţiunilor întreprinse de principalii actori statali de pe scena geopolitică mondială – nu va reuşi, prin natura ei, să ţină pasul cu succesiunea intervenţiilor „fierbinţi“ – nici din această zonă, şi nici de altundeva.

Mai mult, este important să scoatem în evidenţă cvasi-cenzura aplicată acestei personalităţi incomode – oare pentru că spune lucrurilor pe nume, sau mai degrabă din cauza faptului că nu poate fi acuzată de antisemitism? – de nişte persoane care încearcă să prevină creşterea discernământului populaţiei – îngrijorate că acest lucru ar putea fi cauzat de expunerea la polemica incendiară reprodusă în aceste pagini.

Avertismentele lui Chomsky sunt confirmate astăzi de către fostul Şef al forţelor armate americane din Irak, General-locotenent Ricardo Sanchez, care condamna într-un interviu acordat presei la Arlington, lângă Washington, strategia militară americană adoptată în Irak, drept un „coşmar fără sfârşit“ care nu va reuşi decât „să amâne înfrângerea“, declarându-i pe liderii politici americani responsabili pentru această strategie drept „incompetenţi“ şi „corupţi“, şi care ar fi judecaţi pentru neglijenţă în îndeplinirea datoriei de curţile marţiale dacă ar fi militari şi nu civili. Chiar şi actualul Şef al acestor forţe, generalul Petreus – care afirma într-un interviu recent acordat BBC-ului, că „lupta împotriva insurgenţilor va fi un proces de lungă durată, care s-ar putea prelungi multe decenii“ – recunoaşte implicit validitatea comentariilor sale chiar dacă nu pare să inducă însă vreo încercare de a „psihanaliza“ sechelele sindromului Vietnam, în scopul retragerii celor 168 000 de soldaţi americani staţionaţi în prezent, în Irak.

Acest lucru nu va fi făcut până când Casa Albă nu va putea declara (fără teamă de ridicol) că a fost victorioasă în Irak. De aceea, în loc să scadă, numărul trupelor americane în Irak continuă să crească, în „valuri“ care nu reuşesc să reducă însă numărul atentatelor comise de insurgenţi. Conform datelor oferite de grupul McClatchy, un grup recunoscut pentru acurateţea şi onestitatea informaţiilor pe care le oferă, în luna iulie 2007 s-au înregistrat cu 5% mai multe atentate cu maşini-capcană în Bagdad decât fuseseră consemnate în luna decembrie, în vreme ce numărul civililor ucişi în această perioadă a rămas practic neschimbat. Dincolo de aceste statistici sumbre, care infirmă declaraţiile Casei Albe potrivit cărora numărul victimelor înregistrate în rândul civililor s-ar fi înjumătăţit odată cu sosirea altor zeci de mii de trupe americane, în plus faţă de cele deja staţionate în Bagdad, singurul lucru care pare să conteze cu adevărat este ca publicul american să creadă că lucrurile s-au îmbunătăţit.

În fine, un alt lucru care ar fi trebuit poate menţionat dacă Noam Chomsky nu s-ar fi bucurat de această notorietate aproape legendară, se referă la contribuţiile sale remarcabile din domeniul lingvisticii. Pentru cei care ne vizitează planeta mai rar, o mică prezentare a filosofului şi matematicianului Chomsky, menită să completeze celelalte faţete ale acestei personalităţi complexe, apare la sfârşitul cărţii. Dar chiar şi aceste lucruri – care tind să aibă asupra cititorului acelaşi efect pe care-l au catedralele asupra credincioşilor – nu conferă neapărat op-eds-urilor reproduse aici girul credibilităţii absolute.

La urma urmelor, politica – sau mai bine spus, activismul politic – nu are (din fericire!?) nimic în comun cu domeniile cu adevărat ştiinţifice în care excelează acest titan ignorat pentru liniştea Grădinii Raiului; ele sunt complet diferite, uneori chiar contradictorii. Dar, chiar şi în cazul în care cineva ar dori să compare merele cu perele, sau calitatea jurnalistică atribuită acestor studii de caz ale incorectitudinii guvernamentale – aşa cum sunt calificate „minciunile sfruntate şi manipulările“ declaraţiilor publice ale oficialilor administraţiei Bush, de un expert american în domeniul siguranţei naţionale şi informaţiilor secrete – cu realismul politic cu tentă anarhistă al opiniilor expuse în acest volum, indiferent de rezultatul la care ar ajunge, familiarizarea sa cu viziunea politică deţinută de acest monstru sacru îi garantează măcar un exerciţiu intelectual memorabil.

În plus, în cazul în care cititorul acestei cărţi mai este capabil să iasă din tranşeele eventualelor prejudecăţi (nu doar ideologice!) săpate mimetic fie pentru a parveni, fie pentru a da sens şi stabilitate acestei vieţi aflate într-o aparent perpetuă tranziţie post-comunistă – singurele motive imaginabile pentru care cineva ar putea crede în promisiunile panaceului universal al neoliberalismului (care, după cum confirmă şi Chomsky, nu este nici nou, şi nici nu are prea multe în comun cu perceptele clasice ale liberalismului) – dincolo de exersarea viguroasă a neuronilor promisă anterior, îi mai garantăm formarea unei perspective mai complexe asupra realităţilor geopolitice mondiale curente, decât cea pe care o deţinea până la citirea acestei cărţi.

Această perspectivă substanţial îmbogăţită va cuprinde şi realităţile economice aferente celor geopolitice – aşa cum este, de pildă, cazul logicii perfecte care poate duce la… concluzii nebuneşti, cum sunt cele ale unui economist-şef al Băncii Mondiale, care încuraja practica depozitării deşeurilor toxice în ţările cu cele mai mici salarii, justificându-şi poziţia prin argumentul, „impecabil“ în opinia sa, că „măsurarea costurilor cauzate sănătăţii de poluare depinde de câştigurile anticipate obţinute în urma creşterii morbidităţii şi a mortalităţii“)…

Evident, adevărul este o alegere – până şi Descartes recunoştea că se poate nega evidenţa; de aceea există şi posibilitatea refuzului de a mai asculta şi altceva în afara muşcăturilor sonore ale ştirilor NATO, în care sunt relatate isprăvile de vitejie din războiul Statelor Unite împotriva terorii… morilor de vânt… reproduse servil şi necritic de corul canalelor mediatice româneşti – un cor care, aşa cum am mai spus-o şi altă dată, nu şi-a schimbat decât dirijorul…

Tocmai din acest motiv, înainte de a vă ura „poftă bună“, vă invit să gustaţi un fragment din ceea ce urmează:

Modelul de „servilism conformist“ este vechi de când lumea. De aceea, cel care a fost nevoit să bea cucută a fost cel acuzat că „a corupt tineretul Atenei“ cu „zei falşi“, şi nu cei care-i slăveau pe adevăraţii zei ai sistemului doctrinal. O parte însemnată a Bibliei este dedicată unor oameni care condamnau crimele de stat şi practicile imorale. Ei sunt numiţi „profeţi“ – o traducere dubioasă dată unui cuvânt obscur. În termeni contemporani, aceşti „profeţi“ erau „intelectuali dizidenţi“. Nu mai este nevoie să reamintim felul în care au fost trataţi: mizerabil, conform normei aplicată tuturor dizidenţilor. […]

Dogmele care susţin nobilitatea puterii statului sunt aproape invulnerabile, în ciuda erorilor ocazionale şi eşecurilor pe care criticii îşi pot permite să le condamne. Un adevăr predominant a fost exprimat, acum două secole, de preşedintele american John Adams: „Puterea crede mereu că are un suflet mare şi o perspectivă care depăşeşte cu mult înţelegerea celor slabi“. Aceasta este rădăcina adâncă a combinaţiei de sălbăticie şi ipocrizie care infectează mentalitatea imperială – şi într-o anumită măsură, fiecare structură de autoritate şi dominaţie.


http://stiri.kappa.ro/magazin-monden/s-a-deschis-sezonul-la-interventiile-marca-noam-chomsky/stire_134972.html

http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/intelectualul_enervant_de_ingenuu_si_o_eroina_din_est_156645.html