13 Nov 2026

 

Micțiunea Ficțiunii 2.0

lui Matty (Aslan – înc-una/alta pe zi!)

 

 

Pe-un picior de plai,

pe-o gură de rai,

se-îngrămădește-n vale

Turma nostalgiilor neo-rurale...

 

Deasupra capetelor

Cuviincios plecate

Tronează asupritor

 

Haiduci cu cefe groase

și cărămizi de bancnote

prin buzunare îndesate –

 

Însoțiți de gheișe locale,

lipsite de carte,

dar pline de icre

la sală lucrate:

 

Reclame ambulante

grosier tatuate –

cu măturici la gene

pe fețele mutilate:

 

Buze botox-gogoșate,

Mușchi de halterofili

și obraze îngroșate –

 

Etrusce coșuri de fum

din bisturiu îndreptate –

 

Pe tunuri, mitocani înțăglați

Lălăie manele deocheate:

 

Diaspora moralizatoare

Omniscient versificatoare

Ne trimite, par avion,

Redevențe tămăduitoare –

 

și ajutoare-n baloturi

în urne mobile,

pline cu voturi –

și mici Îndreptare

de gânduri neclare!

 

Rămânem statornici,

Niciodată autoironici...

Memorialiști anticomuniști – 

Slugoi la cowboy

Cerșind un bacșiș de la

Înalta Poartă Europeană

 

îi blestemăm pe suveraniști

că-s anticolonialiști,

în realismul alene

al autobiografiilor

post-eminesciene

No comments: