17 Mar 2009

Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor

De curând, a apărut şi în România, la editura Vellant, mult-aşteptata carte a jurnalistei canadiene, Naomi Klein – autoare a mai multor best-seller-uri (No Logo, Fences and Windows etc.).

Din păcate, pe acest picior de plai al satului global al corporatismului umblă vorba că presa s-ar afla sub monopolul unor dezinformatori de opinie – centraţi în jurul celor trei „ciobănei“: Voiculescu (Jurnalul Naţional, Antenele, Euforia) SOVântu (Adevărul, Dilema, Cotidianul, Realitatea, Academia Caţavencu, B24FUN) şi Sârbu (Media Pro, Pro TV, TV Sport, Gândul), plus oaia neagră, oxigenată la vârfuri a trustului Ringier (deţinând cele mai crase tabloide, care nu merită nici măcar menţionate).

C-or fi ei sau c-or fi alţii, că oricum, ăia din acte cu siguranţă nu sunt, niciun angajat al acestei prese libere pe cât este numele pieţei unde-şi au reşedinţa gazetele de perete ale marilor corporaţii nu va risca să cânte fals în corul denigrator al acestei cărţi, care ar trebui, din cauza „stângismului“ ei să fie arsă în Piaţa de care vorbeam mai devreme... După cum vedeţi, sunt perfect conştient de faptul că va mai dura ceva vreme până când filtrele dreptului la replică dat reţetelor neoliberale friedmanite ale Şcolii de la Chicago – din care se constituie Consensul de la Washington şi Noul Secol American – vor putea fi dezactivate şi decartate în lada de gunoi a istoriei, acolo unde le este locul.

Apariţia Doctrinei şocului în România constituie o critică insolită făcută erzatzului discursiv prin care a fost instaurată plutocraţia câştigătorilor tranziţiei de la economia centralizată a socialismului ceauşist către haosul privatizărilor cumetrilor nomenclaturişti şi al schemelor Ponzi care au structurat interacţiunile acestor entităţi corporatiste birocratice închise, unde până şi falimentul pe care l-a cauzat doctrina celor mai hulite păcate biblice a sosit cu ceva întârziere.

Vă aştept aşadar joi, 2 aprilie, orele 19:00, la Librăria Cărtureşti din str. Arthur Verona, 13-15 la o dezbatere pe marginea incitantelor dezvăluiri ale acestei cărţi, prin care este formalizată Doctrina Şocurilor economice, militare, sociale şi geo-politice aplicate pe plan local înainte şi, la scară globală, după sfărşitul Războiului Rece.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest subiect tabu pentru societatea românească, voi mai adăuga doar faptul că Naomi Klein semnalează în această carte oportunitatea schimbării paradigmei economismului egoist şi a terapiei şocurilor militare şi economice, care a animat cruciada revizionistă pornită de dictatori ca Pinochet, Thatcher, Reagan, Elţîn sau „marele cărturar“, Georgică Tufiş al Doilea, urmărind să „desţelenească“ un teren fertil (pentru cultivarea dogmelor „capitalismului dezastrelor“) prin ştergerea culturii anterioare şi crearea unei tabula rasa, din care orice fel de cunoaştere ajunge să fie considerată un pas înainte...

Prin formalizarea acestei Doctrine a şocului, Naomi Klein denunţă Parteneriatul Public-Privat... al Parvenirii (PPP+P), care şterge delimitările ce îl separă pe înaltul funcţionar public de afaceristul veros (cum este cazul unor înalţi demnitari de la Donald Rumsfeld sau Dick Cheney la întreaga clasă politică românească a patricienilor, tăricenilor, „bomboneilor“ şi băseştilor) invitând la reconstituirea societăţii civile în care să fie denunţati croitorii abili ai hainelor imaginare ale corporatismului, „noua burghezie“ care administrează constant contribuabililor (la bunăstarea societăţii!) şocuri economice brutale (menite să le inducă obedienţa faţă de structurile birocratice ale „capitalismului egoist“) urmărind, prin intermediul unei raţionalităţi limitate şi al unei legalităţi formale autoritare, să instituie şi să consolideze totalizator o Nouă ordine mondială. A venit vremea să o schimbăm!

5 comments:

Anonymous said...

Intradevar, dupa cateva ore de la aparitia articolului din Cotidianul, acesta a fost arhivat poate si fiindca singurul comentator (care a avut timp sa posteze) a facut o observatie pozitiva (si n-am fost eu; deci suntem deja doi pro! :))), contrara intentiei vadite de bagatelizare a cartii. Nu ma indoiesc ca acestea au fost directivele 'de sus'.
Vizavi de postarea dvs. anterioara ca si, in general, de carti necesare si traducerea lor, eu doar ce mi-am comandat ultima carte a lui Stiglitz din 2007, Making Globalization Work. Fara a fi expert, am doar in mare idee despre teoretizarile autorului la care subscriu atat cat le inteleg inainte de citirea cartii. Pot insa sa va spun ca prof. Stiglitz este pretuit si consultat de noul nostru presedinte de aici. Nu stiu daca vreuna din lucrarile sale au fost traduse in tara, dar daca nu, atunci iata ceva care ar merita facut, cred. La fel si cartile 'scandaloase' ;)), in vana Doctrinei insa din perspectiva unui profesionist al insamantarii 'capitalismului dezastrelor', John Perkins. Ro are nevoie sa se trezeasca, sa depaseasca faza infantila ori fatalista de victimizare si inactiune si, mai mult decat orice, are nevoie de elite primenite, cu orizont larg, umblate si devotate neamului nost', asa de carnaval cum e el(sic!) :) tocmai spre a-si redobandi stima de sine, integritatea si demnitatea. Aici nu e vorba de nationalism ori patriotism provincial de doi lei. Ceea ce s-a gresit trebuie admis, asumat si sanctionat, ceea ce avem bun sa fie promovat cu pasiune. Pentru aceasta e nevoie de educatie, folosind canalele si mijloacele de azi. Daca mainstream media este monopolizata, exista varianta de inspiratie yankee, 'grassroots', care, folosita cu ingeniozitate si inteligenta, a dus la succesul in alegerile din State.
Ganduri bune si oe curand! : ))

Anonymous said...

Am postat unde nu trebuia :(, asa incat scuze daca ma repe.
Iata cu ce ne mai blagosloveste azi -- ori sa zic bloggosloveste?! -- acest domn distins, instruit intensiv pe la institutele neo-conilor. Tare ma tem ca a venit acum randul Europei sa treaca prin cei 'sapte ani slabi' de biblica nevoire . . . Poate ii dati un raspuns binemeritat acestui raportor abilitat?!
Numai bine.
K
“Perfectul acrobat” si demolatorii elitelor
Nimic nu a fost mai drag sufletului (daca suflet avea) lui Leonte Rautu decit prigonirea si umilirea adevaratelor elite intelectuale. Iata ca sub ochii nostri, in publicatii ce se numesc culturale, extremele se imbratiseaza facind deliciul strapontinei forumiste. Daca ar fi printre noi, Rautu ar jubila vazind cum fraternizeaza exegetii ortodoxisti, anti-conec(sionistii), admiratorii lui Naomi Klein, nostalgicii taberei pionieresti de la Artek, discipolii lui Alain Badiou (numit pe buna dreptate de Bogdan Calinescu “un Robespierre al secolului XXI”), veleitari sterili, poetastri complexati, demagogi acneici, fanii lui Mihai Ungheanu, universitari fara alta opera decit denigrarea celor cu opera, negationisti ai Holocaustului, , comentatori de mode culturale pozind in creatori de doctrina, pe scurt o intruchipare a barocului neo-nihilist. Evident, este vorba de fenomene (inca?) marginale. Exista un mainstream intelectual de orientare civic-liberala in Romania, exista o comunitate reflexiva care refuza amnezia, exista carturari reali care nu alearga dupa aparitii “pe sticla” si refuza ispita rinocerizarii. Exista foarte multi tineri intelectuali care se crucesc cind citesc spasmodicele peroratii ale celor mai sus-amintiti. Exista reactii actii normale, inteligente, competente la cartil bazate pe cercetari adincite, inclusiv in arhive. Iata asadar cronica Adrianei Bittel la volumul Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile raului, aparut la Humanitas in 2008/

http://www.formula-as.ro/2009/859/carte-47/selectia-formula-as-10860

Giordano Bruno... the 2nd said...

Cronicarul anonim, "adevaratul intelectual" care-a lasat acest inventar patetic de invective seamana ca doua picaturi de apa cu globe trotter-ul internetist Dan Hening - un "red herring" al dreptei conservatoare si apologet al altor "intelectuali adevarati" precum sunt elitistii GDS, ai Scolii de la Paltinis si editurii d-lui Liiceanu... C-o fi el sau Kofi Anan...Bucurosi le-om duce toate...

Eminescu

Anonymous said...

D-le Lepadatu, s-ar putea sa gresiti in ceea ce ma priveste. N-am pasit pragul blogului dvs. cu nici un fel de pretentii , dimpotriva, doar sincer animata de entuziasmul -- naivitatea, fie! -- ca ati tradus o carte importanta, credeam eu. Faptul ca poate eu n-am putut articula decat desuet nu anuleaza intentia-mi pozitiva si admiratia fata de ceea ce dvs. indrazniti sa scrieti ori teoretizati. Altfel spus, I looked up to you. "Obsesia" mea, daca intradevar exista vreuna, ar fi ca Romania sa fie pusa in sfarsit pe un fagas de normalitate. Am avut impresia ca acelasi lucru va "obsedeaza" si pe dvs. Mea culpa? Asa cum deja mentionasem anterior, nu aveam suficiente instrumente sa emit vreo opinie cat de cat inteligibila despre cele spuse de prof. Stiglitz. Sa va fi iritat faptul ca sunt unul dintre sustinatorii administratiei Obama care, trist, este denigrat in mai toata presa Ro?!? Admit, sunteti mult prea subtil pentru intelegerea mea. Si pentru a risipi o infima parte din suspiciuni, toate postarile pe blogul dvs, incluzand nefericitul email timis, vin de la una si aceeasi persoana. Regret sincer indrazneala de a va fi scris.
Numai bine.

Giordano Bruno... the 2nd said...

Draga dna/ dra,

Nu sunt sigur ce sa mai cred! In tot cazul, regret daca raspunsul destinat exclusiv recenziei Adrianei Bittel, cu titlul "Perfectul acrobat", a fost dat de fapt unui alter ego al dvs. Am avut senzatia ca au fost doi anonimi, iar raspunsul meu in doi peri (sau doua pere!) si trei miscari a fost o reactie de refuz al amestecarii cacofonice al admiratorilor lui Naomi Klein cu cei ai personajelor sinistre L. Rautu si M. Ungheanu ajungand pana la negationistii Holocaustului rinocerizati de acnee... Ce legatura ar putea exista intre Naomi Klein si cele doua personaje? Si ce legatura are negarea Holocaustului (si de catre cine?) cu vanatoare de vrajitoare pornita de auto-intitulatul Raportor al crimelor socialismului multilateral dezvoltat? Sa fie oare un nou gen de neutralitate axiologica?