În lucrarea sa, Policraticus (1159), John de Salisbury devine cel mai faimos
scriitor creștin care compară societatea unui corp omenesc – folosind analogia pentru
a justifica sistemul inegalității sociale, ca pe ceva firesc și natural....
Potrivit descrierii lui Salisbury, fiecare parte a statului putea fi asemănată unui organ: astfel, conducătorul era capul (fiecare are dreptul să se gândească la capul oricărui organ își dorește atunci când vine vorba despre primul marinar al statului român!), parlamentul era inima (rea, tare rea, vai de mama noastră!), securiștii (întotdeauna patrioți), ochii și urechile sale, instanțele judecătorești și mass-media, limba (despicată: de-o parte, judecățile strâmbe, de cealaltă, tabloidele gazetelor de perete aservite puterii), stomacul și intestinele (evident, sistemul bancar de la parterele blocurilor ceaușiste, împărțind piața consumatorilor pe credit cu Mega Image-urile și cu farmaciile cu medicamente scumpe, date pe rețetele falimentare ale capitalismului de cumetrie), armatele "NATO șUE, că ți-am dres-o" erau mâinile bătăușilor apărători ai sistemului, iar muncitorii, țăranii și restul Resurselor dezUmanizate, tălpile picioarelor domnului din ilustrație.
Potrivit descrierii lui Salisbury, fiecare parte a statului putea fi asemănată unui organ: astfel, conducătorul era capul (fiecare are dreptul să se gândească la capul oricărui organ își dorește atunci când vine vorba despre primul marinar al statului român!), parlamentul era inima (rea, tare rea, vai de mama noastră!), securiștii (întotdeauna patrioți), ochii și urechile sale, instanțele judecătorești și mass-media, limba (despicată: de-o parte, judecățile strâmbe, de cealaltă, tabloidele gazetelor de perete aservite puterii), stomacul și intestinele (evident, sistemul bancar de la parterele blocurilor ceaușiste, împărțind piața consumatorilor pe credit cu Mega Image-urile și cu farmaciile cu medicamente scumpe, date pe rețetele falimentare ale capitalismului de cumetrie), armatele "NATO șUE, că ți-am dres-o" erau mâinile bătăușilor apărători ai sistemului, iar muncitorii, țăranii și restul Resurselor dezUmanizate, tălpile picioarelor domnului din ilustrație.
Acum nu mai puteți spune că nu știți de unde vine vorba românului: Ciocu' mic și joc de glezne!
